PROCEDURA DE ELIBERARE AVIZE, CERTIFICATE, ADEVERINTE

ANUNȚ FOARTE IMPORTANT PENTRU BENEFICIARII DE AVIZE!!!
  • ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI CU COVID-19, MINISTRUL CULTURII A EMIS INSTRUCȚIUNEA NR. 1/2020 PRIVIND DESFĂȘURAREA ȘEDINȚELOR COMISIEI NAȚIONALE A MONUMENTELOR ISTORICE ȘI ALE COMISIILOR ZONALE ALE MONUMENTELOR ISTORICE PE PERIOADA MĂSURILOR INSTITUITE DE AUTORITĂȚI PENTRU PREVENIREA RĂSPÂNDIRII VIRUSULUI.
  • CONFORM ACESTOR INSTRUCȚIUNI, TOATE DOCUMENTAȚIILE DEPUSE PENTRU AVIZARE ATÂT LA DIRECȚIILE JUDEȚENE PENTRU CULTURĂ, CÂT ȘI LA MINISTERUL CULTURII VOR FI DEPUSE/TRANSMISE ATÂT ÎN FORMAT LETRIC, CÂT ȘI ÎN FORMAT ELECTRONIC.
  • CELE DOUĂ FORME TREBUIE SĂ FIE IDENTICE DIN PUNCT DE VEDERE AL CONȚINUTULUI, DOAR LIPSA ȘTAMPILELOR ȘI SEMNĂTURILOR FIIND ACCEPTATĂ LA VARIANTA ELECTRONICĂ. ÎN ACEST SENS, SOLICITANTUL DE AVIZ ANEXEAZĂ LA CERERE ȘI O DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE, SUB SANCȚIUNEA CODULUI PENAL, PRIVIND CONCORDANȚA CELOR DOUĂ DOCUMENTAȚII.
  1. PENTRU PROIECTELE DEPUSE LA AVIZARE LA DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU CULTURĂ NEAMȚ, CARE SUNT ANALIZATE ÎN CADRUL CZMI SUCEAVA SAU ÎN COMISIA NAȚIONALĂ A MONUMENTELOR ISTORICE, FORMA LETRICĂ SE DEPUNE/TRANSMITE ÎN DUBLU EXEMPLAR PRIN POȘTĂ/CURIER PE ADRESA INSTITUȚIEI: PIATRA NEAMȚ, BVD. TRAIAN. NR. 17, BL. A4, ET. 1, JUD. NEAMȚ IAR FORMA ELECTRONICĂ SE TRANSMITE PE ADRESA OFICIALĂ DE E-MAIL: patrimoniunt@gmail.com .
  1. DOSARELE CE URMEAZĂ A FI ANALIZATE ÎN COMISIA NAȚIONALE DE ARHEOLOGIE VOR FI DEPUSE/TRANSMISE ÎN FORMAT LETRIC LA MINISTERUL CULTURII – DIRECȚIA PATRIMONIU CULTURAL PE ADRESA: BUCUREȘTI, SECTOR 3, BVD. UNIRII, NR. 22 IAR FORMA ELECTRONICĂ VA FI COMUNICATĂ PE ADRESA DE E-MAIL: patrimoniunt@gmail.com
  • ÎN AMBELE SITUAȚII, DACĂ FORMA ELECTRONICĂ NU COINCIDE CU FORMA LETRICĂ, DOCUMENTAȚIA NU VA PUTEA FI ANALIZATĂ ÎN COMISIILE DE SPECIALITATE, URMÂND A FI AMÂNATĂ PÂNĂ LA DATA RESPECTĂRII ACESTEI CONDIȚII OBLIGATORII.

 

 

 

 

Translate »