Legea nr. 120/2006 a monumentelor de for public
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege. Art. 1 Prezenta lege reglementeaza cadrul juridic general al realizarii, amplasarii si administrarii monumentelor de for public. Art. 2 (1) In sensul prezentei legi, monumentele de for public sunt bunuri imobile, lucrari de arta plastica, arta monumentala, constructii sau amenajari neutilitare, avand caracter decorativ, comemorativ si de semnal, amplasate in spatii publice, intr-o zona de protectie, pe terenuri aflate in domeniul public sau privat al statului ori al unitatilor administrativ-teritoriale. (2) Monumentele de for public pot fi clasate ca monumente istorice, urmand regimul juridic general stabilit pentru acestea. Art. 3 In conditiile prezentei legi, sunt sau dobandesc statutul de monumente de for public, dupa caz, bunurile imobile enumerate la art. 2 alin. (1), aflate, la data intrarii in vigoare a prezentei legi, in spatii publice, pe terenuri apartinand domeniului public sau privat al statului ori al unitatilor administrativ-teritoriale, daca indeplinesc una dintre urmatoarele conditii: a) amplasarea acestora s-a realizat in baza unei autorizatii de construire emise cu respectarea reglementarilor legale in vigoare la data amplasarii; b) existenta acestora este consemnata sau atestata ca notorie, pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, prin publicatii stiintifice, ghiduri turistice sau alte tiparituri avand caracter de informare publica ori prin evidentele autoritatilor, institutiilor si serviciilor publice. Art. 4 Monumentele de for public se pot realiza dupa cum urmeaza: a) ca obiectiv de investitie prevazut in bugetele autoritatilor, institutiilor si serviciilor publice; b) in cadrul unor programe si proiecte culturale finantate din fonduri alocate de la bugetul de stat si/sau de la bugetele locale, potrivit prevederilor legale in vigoare; c) in cadrul unor parteneriate constituite intre autoritati si/sau institutii publice subordonate acestora si persoane fizice sau juridice de drept privat, avand drept scop sustinerea unor programe sau proiecte de arta plastica ori arta monumentala; d) in cadrul unor programe sau proiecte culturale promovate si sustinute exclusiv din fonduri private, de persoane fizice sau juridice de drept privat, cu acordul autoritatilor administratiei publice locale competente teritorial. Art. 5 Amplasarea monumentelor de for public se va realiza cu respectarea tuturor prevederilor legale in vigoare privind urbanismul si autorizarea executarii lucrarilor de constructii, precum si cu avizul privind conceptia artistica a monumentului de for public, emis de Ministerul Culturii si Cultelor sau, dupa caz, de serviciile deconcentrate ale acestuia, in baza analizei realizate de Comisia Nationala pentru Monumentele de For Public, respectiv de comisiile zonale pentru monumentele de for public. Art. 6 (1) Se constituie si functioneaza Comisia Nationala pentru Monumentele de For Public, ca organism de specialitate al Ministerului Culturii si Cultelor, in domeniul monumentelor de for public. (2) Comisia Nationala pentru Monumentele de For Public este formata din 11 membri, artisti, arhitecti, urbanisti ori specialisti din domeniul artelor vizuale si/sau critici de arta recunoscuti pentru competenta profesionala si probitatea morala. (3) In vederea evitarii conflictului de interese, fiecare membru al Comisiei Nationale pentru Monumentele de For Public va semna o declaratie de impartialitate, conform anexei la prezenta lege. (4) Numirea membrilor Comisiei Nationale pentru Monumentele de For Public se face la propunerea Academiei Romane, a asociatiilor profesionale de specialitate, a institutiilor de invatamant superior de specialitate si a institutiilor publice de specialitate, prin ordin al ministrului culturii si cultelor, pentru un mandat de 3 ani, care poate fi reinnoit, consecutiv, o singura data. (5) Comisia Nationala pentru Monumentele de For Public este condusa de un presedinte, ales dintre membrii acesteia cu votul majoritatii lor. (6) Principalele atributii ale Comisiei Nationale pentru Monumentele de For Public sunt urmatoarele: a) propune Ministerului Culturii si Cultelor aprobarea strategiei privind monumentele de for public; b) analizeaza proiectele de monumente de for public supuse avizarii si propune, dupa caz: 1. avizarea proiectelor; 2. revizuirea proiectelor, cu recomandari, in vederea unei analize ulterioare; 3. respingerea proiectelor; c) stabileste zona de protectie pentru monumentele de for public avizate. (7) Alte atributii ale Comisiei Nationale pentru Monumentele de For Public se stabilesc prin regulamentul de organizare si functionare a acestui organism, aprobat prin ordin al ministrului culturii si cultelor. (8) Secretariatul Comisiei Nationale pentru Monumentele de For Public este asigurat de catre un functionar public din cadrul compartimentului de specialitate din Ministerul Culturii si Cultelor, numit prin ordin al ministrului culturii si cultelor. (9) Membrii Comisiei Nationale pentru Monumentele de For Public primesc o indemnizatie lunara, pentru lunile in care comisia se intruneste, reprezentand 20% din indemnizatia lunara a unui secretar de stat, la care se adauga decontarea cheltuielilor de participare la lucrarile comisiei. Art. 7 (1) La propunerea Comisiei Nationale pentru Monumentele de For Public, ministrul culturii si cultelor infiinteaza, prin ordin, pana la 15 comisii zonale pentru monumentele de for public, care vor exercita, pentru localitatile rurale din teritoriul de competenta, atributiile delegate de Comisia Nationala pentru Monumentele de For Public. (2) Teritoriul de competenta al unei comisii zonale poate fi de cel putin doua judete si de cel mult 4 judete, in functie de numarul si de suprafata ocupata de localitatile rurale din judetele respective, precum si de specificul cultural al fiecarei zone, astfel incat sa se asigure un echilibru al teritoriilor de competenta pentru fiecare comisie zonala, in raport cu celelalte comisii zonale. (3) Fiecare comisie zonala este formata din 11 membri, artisti, arhitecti, urbanisti ori specialisti din domeniul artelor vizuale si/sau critici de arta, recunoscuti pentru competenta profesionala si probitate morala, care sunt reprezentativi pentru zona respectiva. (4) In vederea evitarii conflictului de interese, fiecare membru al comisiei zonale pentru monumentele de for public va semna o declaratie de impartialitate, conform anexei. (5) Membrii comisiilor zonale sunt numiti de ministrul culturii si cultelor, prin ordin, pentru un mandat de 3 ani, ce poate fi reinnoit, consecutiv, o singura data. (6) Secretariatul fiecarei comisii zonale este asigurat de catre un functionar public din cadrul serviciului deconcentrat al Ministerului Culturii si Cultelor, numit prin ordin al ministrului culturii si cultelor. (7) Pentru teritoriul de competenta al comisiilor zonale, avizul privind conceptia artistica a monumentului de for public se elibereaza, in numele Ministerului Culturii si Cultelor, de serviciul deconcentrat al acestuia, care asigura functionarea comisiei zonale. (8) Membrii comisiilor zonale pentru monumentele de for public primesc o indemnizatie lunara, pentru lunile in care comisia se intruneste, reprezentand 20% din indemnizatia lunara a unui secretar de stat, la care se adauga decontarea cheltuielilor de participare la lucrarile comisiei. Art. 8 (1) In termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, autoritatile publice si institutiile sau serviciile publice subordonate acestora, dupa caz, vor transmite serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii si Cultelor situatia monumentelor de for public aflate in administrare si care intrunesc conditiile prevazute la art. 3. (2) In termenul prevazut la alin. (1), autoritatile administratiei publice locale ori institutiile sau serviciile publice subordonate acestora vor identifica constructiile sau amenajarile avand caracteristicile monumentelor de for public, dar care nu intrunesc conditiile prevazute la art. 3. (3) Constatarile, potrivit alin. (2), se vor comunica serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii si Cultelor, urmand ca acestea sa analizeze situatiile existente si sa propuna masuri de intrare in legalitate, dupa caz. Art. 9 (1) Nerespectarea dispozitiilor art. 5 constituie contraventie, daca fapta nu a fost savarsita astfel incat sa constituie infractiune, conform legii penale, si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei. (2) Prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica in mod corespunzator. (3) Constatarea contraventiilor prevazute la alin. (1) si aplicarea sanctiunilor se efectueaza de catre imputerniciti ai Ministerului Culturii si Cultelor si/sau ai serviciilor publice deconcentrate ale acestuia, dupa caz. Art. 10 (1) Autoritatile administratiei publice au obligatia sa asigure protejarea si punerea in valoare a monumentelor de for public aflate in administrarea lor. (2) Distrugerea sau degradarea monumentelor de for public se sanctioneaza potrivit prevederilor Codului penal. Art. 11 Anexa cuprinzand textul declaratiei de impartialitate face parte integranta din prezenta lege. ANEXA – DECLARATIE DE IMPARTIALITATE Subsemnatul/Subsemnata ………………………., in calitate de membru al Comisiei Nationale pentru Monumentele de For Public/Comisiei Zonale ……….., declar pe propria raspundere ca nici eu, nici rudele ori afinii mei pana la gradul al II-lea inclusiv nu avem nici un interes patrimonial sau nepatrimonial in legatura cu acordarea unei subventii pentru realizarea unui monument de for public avizat de comisie. Confirm ca in situatia in care descopar, in cursul actiunii de avizare, ca ma aflu in aceasta situatie, voi declara imediat acest lucru si ma voi retrage. Sub sanctiunea aplicabila infractiunii de fals in declaratii, declar ca am verificat datele din prezenta declaratie si, in conformitate cu informatiile furnizate, o declar completa si corecta.